CIOBOTĂ s. f. (Mold .) Gheată, cizmă. A: Să fie încălțați cu ciobotele lor. CRON. 1689, 48^v. Trăgîndu-i cibotele, numai cu călțuni au fost încălțat. AXINTE URICARIUL; cf. CRON. 1707, 44^v; CRON. 1732, 37^r. // C: Ciobotĕ. Calceus. AC, 332. B: Sapogi. Cizme, cioboate. Sapogŭ. Cizmă, cioboată. LEX., 239r; cf. LEX. 1683, 13^v, 60^r; LUMINĂ. Variante: cibotă (AXINTE URICARIUL), cioboată (LEX., 239^r). Etimologie: ucr. čoboty. Vezi și ciobotar.