CIOBAN s. m. (Mold., ȚR) Păstor. A: Ciobanii. . . pre un cot la pămînt lăsați era. CANTEMIR, IST. Iar în urma lui îndată au nimerit niște ciobani. IT 1778, 1^v. ◊ S. comp. Steaua Ciobanului = luceafărul de seară. Steaua care întiiu se arată de cu seară, steaua ciobanului. CANTEMIR, IST. B: Acei doi ciobani îl duseră la sălașul lor. LET. ȚR, 53^v; cf. LET. ȚR, 53^r, 54^r. // C: Iară un cioban îl întrebă: „Unde mergi, lupule, asa Tare?” AA 1773, 135^v. Etimologie: tc. çoban.