4 definiții pentru ciobârnac

ciobârnac sn [At: BOCEANU, GL. / V: ciobăr~, ~rdac, ~neac, ~noc / Pl: ~ace / E: mg cseber, csöbör „ciubăr, hârdău”] 1 (Reg) Prăjină lungă cu care se duce căldarea sau hârdăul în spinare. 2 (Ban) Butoi de 30-80 l, de litri, cu gura strâmtă și fundul larg pentru lăturile porcilor sau pentru murat varza. corectată

ciobârnác, ciobârnáce, s.n. (reg.) 1. par lung; ciomag mare, gros și lung folosit pentru transportarea căldărilor și hârdaielor. 2. (reg.) ciubăr, hârdău pentru murat varza sau pentru lături.

ciobîrnác (-ce), s. n.1. Hîrdău, ciubăr. – 2. Par care servește la transportat ciubere. Mag. csöbörnek „de ciubăr”, de la csöbör „ciubăr” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). De la aceeași rădăcină provine ciobîrlac, s. n. (linguroi), care pare a fi deformare de la cuvîntul anterior.

cĭobîrnác n., pl. e (ung. csöbörhordó, purtător de cĭubăr). Olt. Ban. Părîngă, par de dus hîrdău. – Și cĭobîrdac și cĭomîrdac (Dolj, Rev. I. Crg. 2, 163). V. dorîngă.

Intrare: ciobârnac
ciobârnac substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciobârnac
  • ciobârnacul
  • ciobârnacu‑
plural
  • ciobârnace
  • ciobârnacele
genitiv-dativ singular
  • ciobârnac
  • ciobârnacului
plural
  • ciobârnace
  • ciobârnacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate – (arată)