CINO- (CHINO-₂) „cîine, canin”. ◊ gr. kyon, kynos „cîine” > fr. cyno-, engl. id., it. cino- > rom. cino- și chino-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., specie de maimuță africană, cu capul și botul de formă alungită și cu coada lungă; ~drom (chinodrom) (v. -drom), s. n., pistă special amenajată pentru cursele de cîini; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care iubește cîinii; ~filie (v. -filie₁), s. f., atașament exagerat pentru cîini; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de cinofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de cîini; ~id (v. -id), adj., cu aspect de cîine; ~logie (v. -logie₁), s. f., chinologie*, canicultură*; ~pedie (v. -pedie), s. f., creștere a cîinilor de vînătoare.