CINCHI, cinchesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ghemui, a se așeza la pămînt sprijinindu-se pe unul sau pe amîndoi genunchii; a sta pe vine. Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adincă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Se cinchise cu coatele pe genunchi și cu obrazul cuprins în palme. SADOVEANU, N. F. 119. Mă Cîrță, urmă el, strigînd cătră un flăcăuan lung, care de-abia se cinchise și el pe lîngă foc. HOGAȘ, M. N. 194. – Variantă: chinci (V. ROM. februarie 1952, 118) vb. IV.