chită (chite), s. f. – 1. Buchet. – 2. Mănunchi, snop. – Var. (Banat) chit. Sl. (ceh., rut.) kyta, probabil prin intermediul sb. kĭta, (Cihac, II, 50; cf. Daničič, V, 13; Conev 50); cf. rus., pol. kita, bg. kitka. – Der. chitat, adj. (Trans., strîns în mănunchi). – Cf. chiti.