CHITEALĂ s. f. (Mold.) Chibzuială, judecată. Supțire la minte, iscusit la socoteală și întreg la chiteală. CD 1698, 22^r. Precum pașii, așe chitealele își muta. CI, 175; cf. CI, 100, 171; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 26r. Etimologie: chiti + suf. -eală. Vezi și chiti, chitire, chitit¹, chitit², chititură, nechitit, răschiti. Cf. chitire, chitit², chititură, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, sămăluire (2), schiverniseală.