chiron sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: ucr керон] (Reg) Conducătorul unei echipe la exploatarea unei păduri.

chiron, chironi, s.m. (reg.) conducător de echipă; vătaf, zavist.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit și mai înțelept dintre centauri, priceput în tainele lecuirii, iscusit la vînătoare și meșter în arta muzicii. Locuia într-o peșteră, pe muntele Pelion. Înțelept și bun din fire, Chiron era prietenul neprețuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat și apărat pe Peleus, i-a crescut și i-a educat pe Achilles, pe Iason și pe Asclepius. Se spunea că însuși Apollo l-ar fi avut drept dascăl pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greșeală de către erou (v. și Centauri). Pradă unor dureri îngrozitoare pe care, cu toată arta sa în ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras într-o peșteră, unde și-a așteptat sfîrșitul. Fiind nemuritor, nu și-a putut găsi însă liniștea decît după ce Prometheus, care era muritor, a primit să facă schimb cu el, dezlegîndu-l în felul acesta de nemurire.

CHIRON (în mitologia greacă), cel mai bun și mai înțelept dintre centauri. L-a educat pe Ahile, pe Iason și pe Asclepios. Rănit din greșeală de către Heraklis în timpul luptei cu centaurii. Ca să-și curme suferința, i-a oferit lui Prometeu nemurirea, în schimbul morții sale.

Philyrides, denumire purtată de centaurul Chiron, fiul Philyrei.