2 intrări

4 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIRIÁC ~éci m. pop. Insectă având corpul scurt și gros, de culoare neagră, antene lungi și subțiri, picioare adaptate la sărit, care emite un sunet pătrunzător prin frecarea picioarelor posterioare de elitre; greier. [Sil. -ri-ac] /Onomat.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CHIRIAC, Mircea (1919-1994, n. București), compozitor român. Muzică simfonică („Bucureștii de altă dată”), balete („Iancu Jianu”, „Văpaia”), muzică de cameră, de film. Stil direct de inspirație folclorică, cu accente uneori arhaizante.

CHIRIAC < gr. Kυριαϰός „duminical”, cf. lat. Dominicus. 1. Frecv. ca n. și prenume modern. 2. Chiriaca f. (16 A I 203; III 352; Sd V 481).

Chiriac Foarte rar folosit astăzi ca prenume, dar întîlnit cu o mare frecvență în secolele trecute, Chiriác corespunde numelui pers. gr. Kyriakos. Numele grecesc, atestat numai în epoca creștină, este la origine un adjectiv, cu sensul „dumnezeiesc, aparținînd lui dumnezeu”, format de la subst. Kyrios „dumnezeu”. Dacă semnificația creștină explică răspîndirea mare a numelui personal în multe limbi europene, deosebit de interesantă ni se pare evoluția semantică a cuvîntului grecesc care stă la baza numelui în discuție. În greaca veche, kyrios însemna „patron, stăpîn” și era adesea folosit ca epitet pentru diferite divinități, mai ales pentru Zeus (așa cum apare încă de la Pindar); în perioada iudeo-elenistică și apoi în cea creștină, Kyrios devine identic cu Deós „dumnezeu” (kyriakón „casa domnului” este păstrat în germ. Kirche, engl. church, olandezul kerk „biserică”). Această evoluție a înțelesului cuvîntului se datorește influenței ebraice. Se știe că la vechii evrei, numele divinității Iahve era foarte rar pronunțat și numai în temple de către preoți, pentru marea masă a vorbitorilor cuvîntul era interzis de severe prescripții religioase. Un alt nume dat divinității, Elohîm, deși nu era interzis, era și el evitat de vorbitori care au început să folosească pe Adonây (de la âdon „domn, patron”). Înlocuirea lui Iahve și Elohîm prin Adonây a fost operată mai tîrziu chiar și în textul biblic, iar în traducerea grecească cele două nume „interzise” sînt redate de cîteva ori prin Theós dar cel mai adesea prin Kýrios. Iată deci, în amănunt, desfășurarea acestui proces de influență denumit de specialiști, calc lingvistic. La rîndul lui, gr. Kýrios a fost calchiat în latină prin Dominus (deși exista termenul Deus), iar în slavă prin Gospod. Limbile moderne au calchiat și ele pe Dominus prin Signore (italiană), Lord (engleză), Herr (germană) etc., interdicția lingvistică din ebraică ajungînd astfel să aibă urmări pînă astăzi. Ca nume personal, gr. Kyriakos trece în latină sub forma Cyriacus (mai rar apar și formele Quiriaeus, Curiacus), devenind cel mai important și frecvent nume teoforic care apare în inscripțiile creștine de la Roma. Păstrat în onomastica creștină pînă în zilele noastre (în calendar se păstrează amintirea a doi martiri care au trăit prin sec. 4), cînd sensul originar nu mai este cunoscut celor care îl întrebuințează, Chiriác este cu deosebire mai frecvent în răsăritul Europei. Printr-un intermediar slav, numele ajunge și la români, cele mai vechi forme cunoscute în documente fiind însă hipocoristice ale numelui de bază (în forme corespunzătoare în limbile slave, care le-au împrumutat ca nume calendaristice din greacă). Astfel, forma fem. Chíra, corespunzînd masc. Chíru (azi nume de familie) apare în anul 1489, iar derivatele masc. Chirca și Chircă (de aici numele de fam. Chirculescu) din 1489 și 1500. Alături de Chiriáca (atestat în sec. 16) pentru feminin se foloseau într-o vreme, ca împrumuturi din neogreacă, Chriachí și Chiriachíța, cu hipoc. Achița, Chița, (Chiriachi reproduce gr. Kyriaké, folosit ca nume feminin dar și ca nume al zilei de duminică – Kyriaké ieméra „ziua domnului”; probabil o parte dintre purtătoarele acestor nume fuseseră născute duminica). Alte derivate foarte răspîndite la noi sînt Chiriță și Chíric(ă) (de la Chíru) și Chiricuță (de la Chiric, nume calendaristic). O formă populară cunoscută în folclorul nostru este Ciurică (prin etimologie populară, numele a fost apropiat de cuvîntul ciur, ziua sfîntului Ciurică fiind „ținută” de femeile bătrîne ca să nu fie „ciuruite” de bătăi), înrudite cu acesta fiind actualele nume de familie Ciura și Ciurel (în București e binecunoscut un nume de loc Ciurel, unde este stăvilarul de pe Dîmbovița). Frecvența mare a numelui într-o vreme (cînd a pătruns chiar în expresii populare ca „are Chira socoteală”), folosirea ca nume de familie, precum și influența literară nefavorabilă a cunoscutului personaj comic Chirița (din ciclul Chirițele lui V. Alecsandri) au avut ca urmare evitarea lui Chiriac, considerat învechit și banalizat. ☐ It. Chiriaco, fr. Cyr (formă populară pentru Cyricus), bg. Kir, Kiriak, rus. Kir, Kira, Kiriac, Kiriaca etc.

Intrare: chiriac
substantiv masculin (M39)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chiriac
  • chiriacul
  • chiriacu‑
plural
  • chirieci
  • chiriecii
genitiv-dativ singular
  • chiriac
  • chiriacului
plural
  • chirieci
  • chiriecilor
vocativ singular
plural
Intrare: Chiriac
Chiriac nume propriu
nume propriu (I3)
  • Chiriac
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)