CHIP, chipuri, s. n. I. 1. Față, obraz, figură. ♦ Expresie a feței; fizionomie. 2. Înfățișarea sau aspectul unei persoane. ♦ Loc. adv. În chip de. . . = cu infățișare de. . ., asemenea cu. . . După chipul și asemănarea cuiva = întocmai ca cineva, la fel cu cineva. ♦ Persoană, ființă. ♦ Imagine, arătare. 3. Imagine a unei persoane sau a unui obiect, redată prin desen pictură, sculptură etc. ♦ Chip cioplit = idol. 4. (Pop.) Semn. Făcui chip Pisicuții cu frîul la dreapta (HOGAȘ). II. 1. Fel, mod, gen. ♦ Loc. adv. (În sau cu) fel și chip (sau chipuri) = în tot felul, în toate modalitățile posibile. ♦ Loc. adj. Fel și chip de. . . = tot felul de. . . 2. Modalitate, posibilitate. ♦ Loc. adv. Cu orice chip = cu orice preț, oricum. În (sau cu) nici un chip = în nici un caz, nicidecum. ♦ Expr. Nu e chip să. . . = nu se poate, e imposibil să. . . A nu avea (nici un) chip (să. . .) = a nu avea posibilitatea, a nu putea (să. . .). A face toate chipurile (ca să. . .) = a face tot ce e cu putință, tot posibilul (ca să. . .). A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace, o soluție. 3. (Reg.) Încercare; mijloace. Pentru ce m-ai sili să jur că n-oi face nici un chip de a afla cine ești? (ALECSANDRI). 4. (În expr.) Cu chip să. . . = ca să. . ., pentru ca să. . ., având intenția să. . . Cu chip că. . . = sub pretext că. . ., sub aparența că. . . III. (La pl., pop. cu valoare adverbială) Vorba vine, cică. Ciungul a scos din haină și mâna cealaltă, care, chipurile, îi lipsea (PAS). ♦ La drept vorbind, nu-i vorbă; ba chiar. – Magh. kép.