CHIOȘC, chioșcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Construcție mică, pe străzi și în gări, în care se vînd ziare, reviste, țigări, răcoritoare etc. V. gheretă, pavilion. Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare. PAS, Z. I 164. Peste cîteva zile am întîlnit-o în fața chioșcului de ziare. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Colindă zece chioșcuri pînă să descopere un exemplar. REBREANU, R. I 180. 2. Construcție ușoară, de obicei de lemn, așezată în grădini sau în parcuri (publice) etc. V. foișor, pavilion. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori. REBREANU, R. I 80. Bătrînul muzicant face, de două ori pe zi, un drum lung și greu, de la locuința sa pînă la chioșcul destinat orchestrei. DEMETRESCU, O. 143. Împăratul... ridică un chioșc în pădurea aceea. ISPIRESCU, L. 152. Trecură în salon și în chioșcul din grădină. BOLINTINEANU, O. 445. Pronunțat monosilabic. – Variantă: chiosc (ALECSANDRI, T. 1229) s. n.