CHIORĂI, pers. 3 chiorăie, vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic (datorită mișcării gazelor din interior). Mergînd pe drum, au flămînzit grozav, încît nu mai știa ce să facă. Îi chiorăia mațele cumplit! SBIERA, P. 210. [Midas] se duse într-un suflet la Bacus... cu mațele chiorăind și cu burta lihnită. ISPIRESCU, U. 106. Să postească și să umble nemîncat, Mațele să-i chiorăiască. PANN, P. V. II 115. Variantă: ghiorăi (CONTEMPORANUL, VII 195, CREANGĂ, P. 257) vb. IV.