chintesență sf [At: EMINESCU, P. 246 / V: cvin~, (Trs; latinizare) cin~, qui~ / Pl: ~țe / E: fr quintessence, lat scolastică quinta essentia] 1 (În filosofia scolastică) Substanță eterată, considerată al cincilea și cel mai subtil element, extrasă din corpul care o conținea și despărțită de celelalte patru elemente, mai puțin fine. 2 Element esențial din ceva. 3 Elementul cel mai ales, cel mai subtil Cf lamură, miez, floare. 4 (Pex) Tip.