chindeu sn [At: (a. 1752) IORGA, S. D. XII, 63 / V: ~diu, chen~, cingeu, (hiperurbanism) findeu / Pl: ~eie, (înv) ~eauă / E: mg kendö] (Trs; mgm) 1-4 Bucată de pânză albă sau vărgată, cu flori, întrebuințată ca legătură de cap sau pentru șters fața și mâinile sau ca podoabă la icoană ori la ferestre. 5 Năframă.