CHIN, chinuri, s. n. 1. Suferință fizică grea, tortură, caznă, supliciu. De durere, chin mi-e somnul. COȘBUC, P. I 265. După un chin de jumătate ceas, în sfîrșit își dete duhul în mînile călăilor săi. NEGRUZZI, S. I 165. Cum e Badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin. TEODORESCU, P. P. 547. ◊ Fig. Domnii beau vin, robii beau chin. TOMA, C. V. 189. 2. Suferință morală, tortură sufletească; necaz, grijă. Ceasuri întregi se bătea cu gîndul, cum s-o dea, cum s-o învîrtească, ca să-i spuie chinul ce-l muncea. BUJOR, S. Nu vezi că gura-mi arsă e de sete Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi și blonde plete? EMINESCU, O. I 200. Chinuri morale ce nu se pot descrie. NEGRUZZI, S. I 243.