chichie (chichii), s. f. – (Înv.) Cutie, sertar. Ngr. θήϰη (Bogrea, Dacor., I, 262). Din același cuvînt, printr-o der. internă a rom., sau de la ngr. *θηϰίτσα (Bogrea, Ibid.), provine chichiță, s. f. (cutie; cufăr; sertar; tertip), de uz curent, și desigur chichineață, s. f. (cameră mică la mansardă; cocioabă), prin intermediul suf. -neață sau prin contaminare cu coteneață.