CHIABURIME s. f. Totalitatea chiaburilor, constituind, după desființarea moșierimii ca clasă, cea mai însemnată clasă exploatatoare de la sate. Lupta împotriva chiaburimii face parte integrantă din sarcinile consolidării și întăririi pozițiilor democrației populare care, ca o formă a dictaturii proletariatului, are drept una din funcții pe aceea de a limita și apoi lichida exploatarea omului de către om la orașe și sate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 299. O dată cu aplicarea reformei agrare [din 1945], și chiar în cursul aplicării ei, s-au manifestat puternic interesele de clasă deosebite și opuse ale chiaburimii, de o parte, și ale țărănimii sărace și mijlocașe, de altă parte. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 274. ◊ Îngrădire (sau izolare) a chiaburimii v. îngrădire.