chelm, V. pĭelm.

*pĭelm și pĭemn n., pl. urĭ (rudă cu alb. mjel, făină, ca posac față de mosac, ș. a. Bern. 2, 36). Munt. vest. Mălaĭ, făină de popușoĭ. Marm. (pĭelm). Pospaĭ. Olt. Serbia (pelm). Făină de grîŭ amestecat cu de popușoĭ, coaja de făină de grîŭ la turta de mălaĭ. Mold. (chelm și chilmă, în Cov. (chilm), făină de grîŭ pusă în malaĭ (turtă) ca să-l facă maĭ gustos.

chelm, chelmuri, s.n. (reg.; înv.) Făina ce se depune pe sită, la cernut: „Și plata nu i le-ai dat, / Fără chelmu fărinii, / De pe dosu sâtii” (Bârlea, 1924, I: 161). – Et. nec.

chelm, chelmuri, s.n. – (reg.; înv.) Făina ce se depune pe sită, la cernut: „Și plata nu i le-ai dat, / Fără chelmu fărinii, / De pe dosu sâtii” (Bârlea, 1924, I: 161). – Et. nec.

chelm, -uri, s.n. – Făina ce se depune pe sită la cernut: „Și plata nu i le-ai dat, / Fără chelmu fărinii, / De pe dosu sâtii” (Bârlea 1924 I: 161). – Et. nec.