CETAȘ, cetași, s. m. (Învechit) Membru al unei cete; soț, ortac. Adecă toată ceata în de sine Intru o adunare deosăbită Din cetașii săi, cercetînd bine, O persoană s-aleagă cinstită. BUDAI-DELEANU, Ț. 338. Cetași și văiași. PĂSCULESCU, L. P. 10. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător (al unui grup de lucrători, de dansatori etc.) Căpitan Caracatuci, Cetaș mare de haiduci Se ducea, ducea, ducea, Nici capul nu-și întorcea. ALECSANDRI, P. P. 59.