certez, certeze, (certej), s.n. – (reg.; arh.) „Credem că în limba română veche a existat apelativul certez, certej, certeze, care avea sensul de teren obținut prin defrișare. Azi, termenul s-a desemantizat” (Vișovan, 2008: 30). ♦ (top.) Certez, arătură și fânață (în Cernești); deal în loc. Dealul Mare, fânațe în Oncești; Certeze, deal în Vima Mică, deal în Săliștea de Sus; Certej, deal în Sălnița. – Din certi „a defrișa” + suf. -ez, cf. și alte apelative slave formate cu suf. -ež (Frățilă).