CERCĂTOR s. m. (Mold., Olt.) Căutător. A: Cercătorii... întrebîndu-l de sfîntul Dioscorid, răspunse că nu-l știe unde-i. DOSOFTEI, VS. Cercătorii tăi încă au lipsit. H 1771, 99^v. B: Trimease să caute țara cea făgăduită si porunci cercătorilor să aducă din rodul acelui pămint. CAZANIE (1642). Etimologie: cerca + suf. -tor. Vezi și cerca..