CERCUI (-uesc) vb. tr. 1 A pune cercuri la o butie, a lega, a strînge cu cercuri (o ladă, etc.): au făcut... polobocul, l-au înfundat... și l-au cercuit bine (SB.) ¶ 2 A îmbrăca cu un cerc capătul butucului de la roată ¶ 3 ~ vița, a tăia și lega vița de araci, primăvara, după ce s’a desgropat: muncesc via, o cercuesc, o sap.... dar fără spor, că nu rodește (R.-COD.) ¶ 4 A înconjura, a face roată în jurul cuiva: pe împăratul îl cercuiră cu mîngîieri și desmierdări (DLVR.).