CERCARE, cercări, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. Au dat boală între oi, și acuma-i cercare prin sat, și la cine s-ar afla lină ne opărită, acela a fi foarte asprit pedepsit. SBIERA, P. 238. 2. Încercare, experiență. Începu o nouă viață, avînd puterea juneții și cercarea bătrîneții. NEGRUZZI, S. I 90. 3. Probă. Drept cercare, hai, fă-te tu cerșitor la capătul ist de pod. CREANGĂ, P. 298. 4. Suferință, durere, nenorocire. O ființă... pîngărită de bici ori de alte cercări mișelnice. SADOVEANU, D. P. 29.