CERCA, cerc, vb. I. (Unele sensuri se confundă cu sensurile lui încerca) 1. Tranz. A supune unei cercetări, a cerceta cu de-amănuntul, a examina, a scruta, a căuta să afli, a iscodi. Prin straturile bogate erau așezate oale cu flori. Le cerca să vadă dacă-s bine așezate. SADOVEANU, O. IV 222. Unul din ei, pleșuv și uscat, veni să-i cerce pulsul. EMINESCU, N. 79. Oamenii cercăm: Care-s cu păcate, Care-s cu dreptate. TEODORESCU, P. P. 92. Ș-apucat-o la cercat, La cercat și la mustrat. TEODORESCU, P. P. 152. 2. Tranz. A-și da osteneala, a se strădui, a se sili, a se trudi să..., a face sforțări să..., a căuta să...; a încerca. Se strînse grămadă pe rogojina tare, cercînd s-adoarmă. DUNĂREANU, CH. 8. Unii oameni... nu se astîmpără... măcar că au pățit multe, tot cearcă în pădurea lui, să vadă nu-l vor putea găbui cumva? CREANGĂ, P. 218. Ea cerca a surîde. EMINESCU, N. 76. În zadar cearcă ei să ridice Un zid. ALECSANDRI, P. A. 99. ◊ Refl. Oricum se cerca bietul om să-și scoată carul din imală, nu putea nici într-un feli. SBIERA, P. 199. Biata fată... se cercă să zică și ea ceva, dară împăratul îi tăie cuvîntul. ISPIRESCU, L. 23. Ei se tot cerca, Zidul că-ndrepta. TEODORESCU, P. P. 462. ◊ Absol. A face o încercare, a proba, a căuta. Bine, răspunse zmeul, cearcă, și vom vedea ce voinic ești. SBIERA, P. 134. Un părău cu apă rece, Cine bea, de dor îi trece: Am cercat și am beut, Și de dor nu mi-a trecut. HODOȘ, P. P. 216. ◊ (Urmat de «de», «doară», «dacă») S-au vorbit vro trei copii S-apuce-n codrul de tei, Să cerce de-s voinicei. ALECSANDRI, P. P. 289. 3. Tranz. (Popular) A proba, a căuta să vezi dacă (ceva) e bun, valoros, potrivit etc.; a încerca. Cercară toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi. ISPIRESCU, L. 187. Să-mi mai cerc astă rugină [de pușcă]. ALECSANDRI, P. A. 56. Iar cînd a-nsera de noapte, Să mai cerc durda ce poate. ALECSANDRI, P. P. 256. Cînd eram de optsprezece [ani], Cercam vinul dacă-i rece. ALECSANDRI, P. P. 234. 4. Tranz. (învechit și popular) A căuta. Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercînd viață-n ei. COȘBUC, P. II 226. Ileana... era o fată cît să-i cerci părechea, de frumoasă ce era. RETEGANUL, P. I 51. După aceea s-au luat ei iarăși la cercat drumul, că doară ar nemeri acasă. SBIERA, P. 68. Cercam un vad Să ies la lumea largă. EMINESCU, O. I 92. Astfel odinioară Teucru, eroul Salaminei, cerca pe luciul mărilor, cu frații săi de vitejie, o patrie mai ferice. ODOBESCU, S. I 252. 5. Intranz. (Uneori construit cu conj. «de» sau «doară») A întreba, a se informa, a se interesa. Nu știu, dragul meu, fără (însă), fiindc-ai bătut atîta amar de cale, o să cerc doară vor ști supușii mei. RETEGANUL, P. V 65. Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. Dă-i vin cît a putea bea, Da de bani nu te-ngrija; Da nici de vin nu cerca, Că de-a trece, ți-oi mai, da. BIBICESCU, P. P. 295. 6. Tranz. (Învechit) A supune la grele încercări. Tăbărî, trimițînd cete în toate părțile, care mai mult de opt zile cercară țara, arzînd orașele, hrăpind bucatele, robind pe locuitori. BĂLCESCU, O. II 163. ♦ (Cu schimbarea construcției) A fi supus la..., a suferi, a încerca.Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. 7. Tranz. A vizita, a frecventa. Poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urit a sta între noi, de ne cerca ușa des. CREANGĂ, A. 98. 8. Intranz. A reveni; a da tîrcoale. Lupul cearcă șapte ani de-a rîndul unde a mîncat o dată oaia. POP. 9. Tranz. unipers. (Despre stări sufletești, dureri fizice etc.) A se ivi, a fi cuprins de... Și tot îl cerca amintirea cu Lipovanul. SADOVEANU, P. S. 20. Și astăzi încă, din această pricină, mă cearcă păreri de rău. SADOVEANU, P. S. 44. De cîtva timp îl cerca în răstimpuri un junghi în piept. VLAHUȚĂ, N. 14.