Definiția cu ID-ul 906028:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CENUȘĂ s. f. Substanță minerală în formă de praf, de culoare mohorîtă (între negru și alb), care rămîne după arderea unui corp. Cum tremură cenușa aspră, Ce-nfiorați îmi par cărbunii... GOGA, P. 20. Pune mîna pe clanța ușii de la sobă, deschide și vede înăuntru cenușă, rămasă de iarna trecută. SP. POPESCU, M. G. 33. Ai să-l găsești dormind în cenușă, cu nasul în tăciuni. CREANGĂ, P. 52. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Amintind de culoarea cenușei) Rochia-i ca pulberea cenușii-Și-n ochii mari ce tristă licărire! PĂUN-PINCIO, P. 72. (țvletaforic) Afară, din nourii de cenușă, începură să curgă rar flori argintii, mari, de omăt. SADOVEANU, O.III 113. ◊ Fig. Era o lume putredă și rea, Ascunsă-n faldul vînăt al minciunii. Ca un stilet s-a-nfipt penița ta Și, sub cenușă,a răscolit tăciunii. CASSIAN, H. 75. ◊ Expr. A preface în cenușă = a distruge în întregime prin foc, a pustii. Pojarul de la 20 iulie [1827] prefăcuse în cenușă mai mult de jumătate a orașului Iașii. NEGRUZZI, S.I 15. A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a-i lua cuiva tot (cu forme legale), pentru achitarea unei datorii; a-l lăsa sărac lipit. A se alege (sau a nu rămîne decît) praf și cenușă (din ceva)= a se spulbera tot, a se pierde tot. A trage cenușa pe turta sa = a-și îngriji interesul propriu, a-și apăra cauza proprie. Ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenușa pe turta ta? ALECSANDRI, T. 930. Boierii trăgeau mereu cenușa pe turta lor și chinuiau și despoiau poporul. BĂLCESCU, O. I 351. A-și pune cenușă pe cap = a se pocăi, simțindu-se vinovat; a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată de vulcanii în erupție. ◊ Rămășițele unui mort incinerat. Nu va găsi nimeni vreo deosibire între cenușa din trupul împăratului și dintr-a săracului. GOLESCU, î. 59. ◊ Fig. Ci din cenușa noastră risipită Pe cîmpul de luptă al Veacului Va înflori aievea... Frumosul nostru vis de fericire. BENIUC, V. 32. ◊ (Poetic) Puternica ta liră, de mîna-ți pipăită, A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat. ALEXANDRESCU, P. 142.