cenușar, cenușare, (cenușer), s.n. – 1. Cutie din metal așezată sub grătarul unei sobe de încălzit, al unui cuptor în care cade cenușa rezultată din ardere: „...și i-a luat coconul și i l-a băgat sub cenușer” (Bilțiu, 1999: 104). 2. Cârpa în care se pune cenușa pentru a face leșie (Bud, 1908; Memoria, 2001). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Plăiuț). – Din cenușă (< lat. cinis, cinus, prin intermediul unui der. *cinusia, Pușcariu, CDDE, DA) + suf. -ar (DLRM, DEX, MDA).