CENTRAL, -Ă, centrali, -e, adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc. Punct central. Străzi centrale. Comisia centrală (de la Focșani) = comisie instituită în anul 1858 pentru a unifica legislația Țărilor Romîne. La 1860 [Gr. Alexandrescu] a fost trimis la Focșani ca membru la Comisia centrală. GHICA, S. 670. ♦ Care provine dintr-un centru. Căldura centrală a pămîntului. Casă cu încălzire centrală. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elemente secundare. Ideea centrală care a animat tot timpul discuțiile la congres a fost să se găsească metoda de ameliorare a conținutului și formei în creația literaturii actuale sovietice. SAHIA, U.R.S.S. 173. Dragomir este doar persoana principală a piesei, persoana centrală, iar Anca și Ion persoanele secundare. GHEREA, ST. CR. II 147. ♦ Care conduce sau dirijează de la un centru. Administrație centrală, Comitet Central v. comitet.