cenobit sm [At: DA / Pl: ~iți / E: fr cénobite] (Bis; îoc anahoret) Călugăr care trăiește într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală Si: chinovit.

* CENOBIT sm. Călugăr care trăește la un loc cu alții, spre deosebire de anacoreți sau pustnici, cari trăesc singuri [fr.].

*cenobít m. (lat. coenobita, vgr. koinobiátes). Călugăr din cenobiŭ. – Și chinovit (după ngr.). – Fem. -ítă, pl. e. V. anahoret.