CELUITOR,-TOARE adj. și s.m. și f. (Ban.) Înșelător. Cseluitor, -ĕ. Deceptor, -trix. AC, 332. Etimologie: celui + suf. -tor. Vezi și celșag, celui, celuitură, încelui, înceluitor. Cf. a l n i c, a m ă g e l n i c, amăgeu, balamut, celarnic, hamiș, h î t r u (2), înceluitor, marghi ol, măiestreț, opăcitor, ș u g u b ă ț (2), șuvealnic, telpiz.