celnă sf vz chelnă

chelnă¹ sf [At: (a. 1806) URICARIUL X, 214/24 / V: (Reg) cel~, chil~ / Pl: ~ne / E: pn kielnia] 1 (Mol) Parte a căruței. 2 Lădiță pe care șade cel care mână caii, și în care se păstrează diferite obiecte mici, merinde. 3 (Pex) Chichița trăsurii, de sub capra vizitiului. 4 (Pan) Partea dinainte sau mai ales dinapoi adăugată la coșul căruței. 5 (Trs; pan) Parte a șurii în care se pune fân sau secară neîmblătită. 6 (Trs) Ferdela șurii. 7 Despărțitură într-un lădoi de bucate. 8 (înv) Despărțitură într-un portofel.

chilnă sf vz chelnă

❍ CHELNĂ, CHILNĂ (pl. -ne) sf. Mold. Bucov. Codîrlă (Ia car): A luat făina în poala măntalei Și a turnat-o în chelna harabalei (MAR.); caii... trăgeau lacom firele de fîn din chilnele căruțelor (GRIG.) [rut. kelńa].

CHILNĂ 👉 CHELNĂ.

chelnă (chilnă) f. Mold. codârla sau fundul carului: a început a cotrobăi prin chilna căruței CR. [Pol. KIELNIA].

chilnă f. V. chelnă.

chélnă și chílnă f., pl. e (rut. kélnĕa, pol. kielnia, ceh. kelna, d. germ. kelle, cancĭog, chelnă). Lada din partea anterioară a căruțeĭ, în care-s diferite unelte și servește și drept scaun: cărăușu e așezat turcește în chilnă (Sov. 135). Încăperea căruțeĭ orĭ caruluĭ (și decĭ și partea din apoĭ, codirla, corlata). V. chichiță.

chílnă, V. chelnă.

CHELNĂ s. v. chichiță, codârlă, fund.

chelnă s. v. CHICHIȚĂ. CODÎRLĂ. FUND.