Cecilia Numele uneia dintre cele mai vechi și celebre ginte romane, Caecilia (masc. Caecilius) este atestat în izvoarele latine cu mult înaintea erei noastre (un tribun plebeu Quintus Caecilius apare încă din anul 439 î.e.n.). Vechea tradiție latină leagă numele ginții de un mitic fiu al lui Vulcan și întemeietor al cetății Praeneste, Caeculus, considerat de către unii cercetători derivat din adj. lat. caecus „orb”. Funcția primară de nume gentilic și vechimea lui Caecílius, Caecília fac însă puțin probabilă această ipoteză, explicabilă prin obișnuita etimologie populară; numele în discuție par a fi preromane și mult mai plauzibilă este apropierea de cunoscutele nume etrusce Caecína, Caecenninus etc. (originea etruscă a familiei Caecina este sigură; numele este păstrat pînă astăzi în Toscana, prin hidronimul Cécina, a cărei accentuare pe inițială poate fi o probă a originii sale). Numele gentilic foarte frecvent și răspîndit în întregul imperiu devine cognomen (în această funcție apare într-o inscripție din Dacia) și apoi nume independent. Datorită cultului unei martire romane care ar fi trăit prin sec. 3 e.n., Cecilia se răspîndește în lumea creștină, bucurîndu-se și astăzi de o favoare deosebită. (Deși are la bază interpretarea greșită a unui pasaj care se referă la martiră, Cecilia este considerată patroana muzicii și muzicienilor, astfel explicîndu-se și numele celei mai vechi academii de muzică, Santa Cecilia, din Roma). Deși calendaristic, Cecilia apare tîrziu în onomastica noastră, abia în secolul trecut, odată cu alte nume preluate pe cale cultă din istoria romană, se răspîndește și devine foarte repede frecvent. Pentru masculin apare mult mai rar Cecilián, corespondentul cognomenului Caecilianus. ☐ Fr. Cécile, it. Cecilio, Cecilia, sp. Cecilia, magh. Cecilia, Cecilian, pol. Cecylia, rus. Kikilia, Țețilia, bg. Țețilia și Cecilia etc.