Definiția cu ID-ul 432060:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
cebălui (-uesc, cebăluit), vb. – 1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.