ceaun sn [At: ALECSANDRI, P. III, 90 / P: cea-un / V: ceaon, ceon / Pl: ~e / E: tc ça(b)un] 1 Vas emisferic de fontă, cu două toarte unite printr-un mâner, în care țăranii (păstorii) fac mămăligă, sau alte mâncăruri, punând-o la foc pe pirostrii sau în crăcană. 2 Conținut al unui ceaun (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 Vas mare în care la stână se fierb laptele, seul etc. Si: tuci, cazan, pârnaie, arămie, brăcaci. 5 Conținut al unui ceaun (4). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 Vas în care erau puși banii îngropați. 8 Conținut al unui ceaun (7). 9 Vasul împreună cu conținutul. 10 (Zid; îf ceaon) Cumpănă orizontală, care seamănă cu un ceaun (1) răsturnat. 11 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 12 Melodie după care se execută ceaunul (11).