cealár n. V. celar.

celar sn [At: CORESI, PS. 44 / V: (reg) ~iu / Pl: ~e / E: lat cellarium] 1 (Îrg) Cămară. 2 (Îrg) Odăiță alipită la camera principală. 3 (Îrg) Cea mai mică din cele două odăi ale casei. 4 (Îrg) Căsuță care servea ca locuință de iarnă. 5 (Reg) Bucătărie în casele țărănești mai vechi, comunicând cu tinda, în care mâncau ai casei și păstrau alimentele. 6 (Reg) Pivniță. 7 Hambar. 8 (Reg) Ascunzătoare. 9 (Reg) Despărțitură mică, în coliba de la stână, în care se păstrează vasele pline cu lapte. 10 (Reg) Despărțitură în stână, cât o cămară, unde se țin unt, brânză, rachiu etc.

celár n., pl. e (lat. cellarium, d. cella, cămară: fr. cellier, sp. cillero, pg. celleiro. V. celulă, chiler). Cămara din dosu caseĭ țărăneștĭ în care se țin diferite lucrurĭ de lemn orĭ oale (cĭuveĭe), numită pe alocurĭ și prelipcă și polată. Munt. Dun. (și cealar). Zemnic. Trans. Vest. Cămara stîniĭ (unde se păstrează brînzeturile).