Cazaci m. pl. neam tătăresc rusificat, așezat la început dincolo de pragurile Niprului (și de aceea numiți Zaporojeni), apoi pe lângă Don și în posesiunile turcești dela Marea-Neagră. Independenți până la Petru cel Mare, Cazacii s’au răsboit în diferite rânduri cu Leșii, Tătarii, Moscoviții și Românii; uneori, tocmiți de Leși și de Români, Cazacii formau cete de apărare a granițelor țârii. Hatmanii lor cei mai vestiți au fost Bogdan Hmielnițki și Mazeppa.