CAZ s. n. (< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso): categorie gramaticală de relație prin care se exprimă raporturile sintactice dintre cuvinte în urma modificărilor formale ale acestora. Este caracteristic substantivului; îl întâlnim însă, ca o consecință a acordului, și la articol, adjectiv, numeral și participiul verbelor, iar ca o consecință a substituirii și la pronume. În limba română există cinci cazuri, toate moștenite din latină: nominativul (N.) – cazul subiectului; genitivul (G.) – cazul atributului; dativul (D.) – cazul complementului indirect; acuzativul (Ac.) – cazul complementului direct; vocativul (V.) – cazul adresării directe (v. fiecare caz în parte). ◊ ~ adnominal: nume dat G., deoarece depinde de un nume (substantiv), ca în sintagma latină memoria rerum sau românească memoria lucrurilor. ◊ ~ prepozițional: c. construit cu o prepoziție ce-i este specifică, ca de exemplu genitivul, dativul și acuzativul în limba română. ◊ ~ instrumental: c. complementului circumstanțial instrumental (în limba rusă). ◊ ~ ablativ: c. complementului circumstanțial (în latină). ◊ ~ locativ: c. al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului.