CATEDRĂ, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masă și scaun), așezat de obicei pe o estradă, pentru profesori, oratori, lectori etc. V. tribună. Mi-am auzit numele pronunțat de venerabila barbă albă de pe catedră. GALACTION, O. I 58. El singur rămînea locului după catedra lui ca îndărătul unui fragment de baricadă. ANGHEL, PR. 80. Mese rupte și catedre pe trei sferturi putrezite. MACEDONSKI, O. I 273. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedră = a vorbi ca un profesor (care vrea să te învețe), a se exprima în stilul caracteristic expunerilor didactice; b) (ironic) a vorbi afectat, cu aere de profesor. 2. Post în învățămînt, funcție de profesor. Profesor numit (sau chemat) la catedră. Șef de catedră. ▭ Între timp, catedra de la liceu a tatii se ocupase. SAHIA, N. 60. Avea o catedră dobîndită prin concurs, la un gimnaziu din capitală. VLAHUȚĂ, O. A. 433. ♦ (Învechit) Curs. Două lecții pe zi, adică 24 de ceasuri de catedră pe săptămînă. GHICA, S. 252. ♦ Unitatea de bază într-o instituție de învățămînt superior, în cadrul căreia se desfășoară activitatea didactică și metodică, precum și activitatea de cercetare științifică în domeniul unei discipline sau al unei grupe de discipline înrudite. Catedra de istorie. ▭ Catedrele de științe sociale sînt menite să joace un rol de seamă în ridicarea nivelului ideologic al predării în toate disciplinele de învățămînt. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 56.