Casandra – E un nume pe care îl întîlnim destul de des în presă și în literatură, spre a desemna persoanele care prezic nenorociri, dar ale căror prevestiri nu sînt crezute și ale căror sfaturi nu sînt urmate. Această antonomază își are izvorul în mitologie. Casandra a fost fiica regelui Priam, al Troiei, și a Hecubei. Ea obținuse harul profeției de la Apollo în schimbul făgăduinței că-i va acorda favorurile. Dar, după ce Casandra și-a însușit secretul prorocirii, nu și-a mai respectat cuvîntul și atunci Apollo s-a răzbunat, lăsîndu-i darul cu care o înzestrase, dar lipsind-o de puterea de convingere, și astfel nimeni nu dădea crezare prezicerilor ei. La Fontaine o pomenește în fabula Lhirondelle et les petits oiseaux (Rîndunica și păsărelele): „Păsăruicele, mici și multe, Flecăreau în loc să-asculte. Întocmai cum Troienii făcură, Cînd biata Casandra da din gură.” De asemenea, Coșbuc în poezia Andromahe: „Tu mi-ai prevăzut mormîntul,/ Tu Casandra, și-ai tăcut?/ Nimeni nu-ți credea cuvîntul,/ însă eu l-aș fi crezut!” MIT.