carâmb, carâmburi, s.n. – 1. Drug de lemn, de obicei de tei, gros de 3 cm și lung de 40-50 cm, cioplit în atâtea fețe câte lăptării (3-6) s-au asociat ca să formeze stâna (Georgeoni, 1936: 58). 2. Răboj; bucată de lemn pe care se încrustă cantitatea de lapte mulsă la Măsuriș. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Plăiuț). 3. Fiecare din cei doi drugi laterali ai loitrei în care intră spetezele carului (Bilțiu, 1990). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cuvânt autohton (Russu, Capidan); din carăm (< lat. calamus) (Pușcariu, Loșonți); lat. *calamulus (< lat. calamus „trestie, arc, prăjină”) (DLRM, DEX, MDA).