carâmb, carâmburi, s.n. 1. Drug de lemn, de obicei de tei, gros de 3 cm și lung de 40-50 cm, cioplit în atâtea fețe câte lăptării (3-6) s-au asociat ca să formeze stâna. 2. Răboj; bucată de lemn pe care se încrustă cantitatea de lapte mulsă la măsuriș. ■ Atestat cu acest sens și în Maram. din dreapta Tisei. 3. Fiecare din cei doi drugi laterali ai loitrei în care intră spetezele carului: „... vine și dracu și îi scoate cuiele de pân carâmburi, adică din capătul osiilor” (Bilțiu, 2007: 343). (Sec. XV). – Cuv. autohton (Russu, Capidan); din carăm (Pușcariu, Loșonți); lat. *calamulus (DLRM, DEX, MDA).