caraghĭóz m., pl. jĭ (turc. karagöz, bufon, măscăricĭ, d. kara, negru, și göz, ochĭ; bg. karagĭos). Bufon în vechile farse. Glumeț poznaș: acest om e un mare caraghĭoz. Adj. Ridicul: eștĭ caraghĭoz cu asemenea ideĭ, o casă caraghĭoază. Adv. În mod caraghĭoz. – Și -ghĭos, pl. șĭ.

CARAGHIOS, CARAGHIOZ I. sm. 1 Glumeț care, prin strîmbăturile sau prin vorbele lui, provoca rîsul la curțile Domnilor, bufon ¶ 2 Individ care prin vorbele, glumele sau gesturile lui se face de rîs sau face pe alții să rîdă: Ion a început să rîză de mofturile caraghiosului CAR.; un pitic ghebos, care era caraghiosul satului, se agăță deasupra porții GN.. II. adj. De rîs, care provoacă rîsul, care se face de rîs: să-l vezi ce caraghios e cu țigara în gură CAR. [tc. karagöz „ochiu negru”].

CARAGHIOZ (< tc.) s. m. 1. Personaj comic, măscărici în teatrul popular turc. 2. Măscărici la curțile domnești din Țara Românească și din Moldova.

CARAGHIOZ s. v. bufon, măscărici, paiață.

caraghioz s. v. BUFON. MĂSCĂRICI. PAIAȚĂ.