Definiția cu ID-ul 953795:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

capră, capre, s.f. – 1. Mamifer rumegător, domestic. 2. (zool.) Capra neagră (Rupicapra rupicapra), specie sălbatică dispărută la începutul sec. XX și repopulată în Pietrosul Rodnei. Al. Ujfalvi, în 1854, stabilește existența caprei negre ca vânat autohton în Ineul Rodnei, iar E.A. Bieilz, în 1888, afirmă că efectivul de capre negre din Munții Rodnei era numeros. În anul 1893, Gh. Deutsch socotea Munții Rodnei principala stațiune de capre negre din Transilvania. După Primul Război Mondial, din pricina braconajului, efectivele de capre s-au diminuat. Din 1926, capra neagră nu a mai fost observată în acești munți. A fost repopulată începând cu anul 1962 (Monumente, 1976: 29). Acțiunea de recolonizare s-a realizat în 1970. Materialul biologic ce a servit la colonizare a fost adus din munții Bucegi și Piatra Craiului (Posea, 1980: 41). 3. (la morile de apă, în Chioar) Lemn lățit la un capăt, care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare pentru a fi ridicată (Felecan, 1983). 4. (astr.) Capra (cu trei iezi), constelație (Capella). 5. Jocul caprei, obicei practicat în timpul sărbătorilor de iarnă. Nu este specific zonei; a pătruns în folclorul Maramureșului în perioada interbelică, dinspre Moldova și Bistrița-Năsăud. În satele de pe Valea Vișeului, jocul caprei era bazat doar pe acompaniament muzical, în timp ce pe Iza, Mara și Cosău jocul caprei este inclus într-un spectacol la baza căruia stă un text literar dialogat și care cuprinde mai multe personaje (Nistor, 1973: 13-15). ♦ (onom.) Capră, nume de familie în Maramureș; Capre, poreclă pentru locuitorii din Berbești (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969) și Dumbrăvița; Capre șute, poreclă pentru locuitorii din Ferești (Bilțiu-Dăncuș, 2005). – Lat. capra (Pușcariu, CADE, DA, DLRM, MDA).