CAM adv. 1. (Restrînge ideea exprimată de cuvintele următoare) Aproape, aproximativ. Calul se urcă ca vîntul pînă cam deasupra ei. ISPIRESCU, L. 5. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 27. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor... pe cînd bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu. CREANGĂ, P. 105. Să vorbesc romînește cam în felul «Franțozitelor» răposatului Costache Faca. ODOBESCU, S. III 25. ♦ Oarecum. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. ISPIRESCU, L. 53.. O ia cam pe departe și-i spune... CREANGĂ, P. 171. ◊ (Întărit prin «oarecum» sau prin forma diminutivală a adjectivului determinat) Bine... zise împăratul, uitindu-se la dînșii cam acru oarecum. CREANGĂ, P. 257. Un flăcău cam negrișor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ♦ Puțin, întrucîtva. Plecă... simțind că-i cam tremurau picioarele. ISPIRESCU, L. 9. A început a se cam lua și el pe gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. Cînd era mică, a căzut din scrînciob și de atunci e cam șchioapă. NEGRUZZI, S. I 59. 2. Destul de..., prea. E cam mult de atunci, ț’țacă Leonă. SADOVEANU, N. F. 7. Cu bagajele are să fie mai greu, spuse călătorul. Sînt cam grele. C. PETRESCU, 280. Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe șfîrșite. CREANGĂ, P. 39. Săniuța... e cam strîmtă pentru doi. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ Expr. A se cam mai duce = a pleca de-a binelea, a se duce pe-aici încolo. Fiul craiului... încalecă calul... apoi face o săritură înapoi și una înainte și se cam mai duc la împărăție. CREANGĂ, P. 199.