CALCAVURĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț; în legătură cu verbele «a da», «a trage», «a mînca») Bătaie, (lovitură de) palmă; p. ext. dojana. Zmeul trase fetei... o calcavură, de auzi cîinii în Giurgiu. ISPIRESCU, L. 262. În loc de bucate, îți mînca o calcavură de cele tătărești. ALECSANDRI, T. 669.