călimară sf [At: AXINTE URICARUL, ap. LET. II, 144/1 / V: ~lăm~ (pl: ~lămări), ~lemăr sn, (pl: ~lemaruri), ~lem~ (pl: ~lemări), ~ar (pl: ~ruri sn), (Trs) ~măr sn, (înv) ~riu sn, ~re / Pl: ~mări / E: ngr ϰαλαμάρις, bg калимар] Vas mic de metal, de sticlă, de material plastic etc. în care se ține cerneala. corectat(ă)

călimáră f., pl. ărĭ (ngr. kalamári, cutiuță cu condeĭe și călimară, d. vgr. kalamárion, care vine d. kálamos, trestie, condeĭ; bg. kalamar, kŭlimar, nsl. kalimar, rut. kalamar). Sud. Șipușor (sticluță) de ținut cerneală în buzunar saŭ pe masă. – În est calamară (pl. călămărĭ) și calamare (pl. călămărĭ), în Trans. călimar (pl. e).