CADIU, cădii, s. m. (Turcism învechit) Judecător la turci, avînd ulterior și atribuții de judecător eclesiastic. Cadiul a rîs cu niște dinți lungi, însă cu duhul bunătății în sine, și s-a uitat întîi la ceauș, pe urmă la Jder, și după aceea s-a întors iar către Botezatu. SADOVEANU, F. J. 656. Acești pleșcași stingheri... erau... mai mult boieroși și cu apucături de cadiu, adică de judecător. GALACTION, O. I 279. Eu pe gînduri am căzut, De cînd, moșule-am văzut Pe fata cadiului Din satul Odriului. ALECSANDRI, P. P. 149.