❍CĂPCHIA (-iez) vb. intr. Mold. Bucov. 🐕 A căpia: doară nu-s nebunul vostru, nici n’am căpchiat încă SB..

căpchià v. Mold. a căpia: baba a căpchiet AL.

CĂPIA, Mold. Bucov. CĂPCHIA (-iez) vb. inlr. 1🐑 🐕 A se bolnăvi de o boală de creier, de pe urma căreia oile se învîrtesc necontenit pe loc, cu mișcări convulsive, pînă amețesc: Să spargă o beșicuță ... din care pricină capie oaia DRĂGH. ¶ 2 Fig. familiar A se sminti, a înnebuni (vorb. de oameni).

căpchiéz, V. căpiez.

căpiéz v. intr. (d. capie). Mă îmbolnăvesc de capie. Fig. Iron. Înebunesc, turbez: aĭ căpiat, măĭ? V. tr. Lasă-mă în pace, că m’aĭ căpiat. – În est căpchiez.