Definiția cu ID-ul 964047:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CÎINE. Subst. Cîine, cîne (reg.); cățea, cățelușă (dim.), cotei, coteicuță (dim.); cățel, cățeluș (dim.), cățelan, cățelandru, cuțulache (fam.), cuțu, cuțulan (rar), griv (pop.), grivei (reg.). Dulău, zăvod; cîine sălbatic, dingo; cîine ciobănesc; cîine de vînătoare; cîine dresat; cîine polițist; cîine-lup; caniș; dog, buldog, boxer, mops; ogar, ogarcă (pop.); cocker; copoi, copoiaș (dim.), căpău (reg.), capaucă (reg.); poanter, pointer; fox, foxterier; prepelicar, barbet, brac; bernardin; saint-bernard; doberman; dalmațian; molos; baset, boldei, boldeică; setter; șpiț; pechinez; terier, șoricar; pudel. Javră, păhaie (depr.), potaie. Jigodie, jigărie (pop.), jiganie, cotarlă, șarlă (reg.). Haită de cîini. Ogărime. Rasă canină. Pedigriu. Adj. Cîinesc, de cîine, canin; ogarnic (rar), ogăratic (rar), copoiesc (rar). Vb. A lătra, a hămăi, a chefni, a bate (reg.), a zăpăi (reg.), a țăhni (reg.); a mîrîi, a hîrîi, a chelălăi, a scheuna, a țilăi (reg.). A mușca. A se gudura; a da din coadă; a face sluj. A urla a pustiu. Adv. Cîinește, ogărește (rar). V. animale carnivore, glasuri de animale.