cârstă sf [At: I. IONESCU, M. 467 / V: ~teț sm, ~tață (pl: ~tăți) / Pl: ~te / E: bg кръстъ, srb krst] (Olt) Grămadă de snopi așezați pe câmp (în formă de cruce).

cârsteț sm vz cârstă

CÎRSTAȚĂ (pl. -ațe) sf. Olten. 🚜 = CÎRSTĂ [blg. krăstecă].

CÎRSTĂ (pl. -te) sf. Olten. 🚜 Grămadă de (7,9,11 sau 13) snopi puși unul peste altul cruciș; din patru cîrste se formează o claie [blg. krăstu „cruce”].

cîrstă (-te), s. f. – Grămadă de snopi aranjate în formă de cruce. Sl. krŭstŭ „cruce” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 45). Sensul din rom. coincide cu sb. krst; cf. bg. krŭst, rus. krest, cr. kèrst, toți cu sensul de „cruce.” – Der. cîrsteț (var. cîrst(e)ață), s. n. (grămadă de snopi); cîrstată, s. f. (Olt., prescură); cîrsnic (var. cîrstnic, crîs(t)nic), s. m. (sacristan; plasă pătrată de pescuit), cf. bg. krŭstnik „naș”; crîstăș (var. cîrstaș, cristeș, cristaș), s. n. (năvod); cîrstov (var. cristov, hristov), s. n. (Ziua Crucii, 14 septembrie), din sl. krŭstovŭ dinĭ „Ziua Crucii”.

CÂRSTĂ s. v. jumătate.

cîrstă s. v. JUMĂTATE.

cârstă, cârste, s.f. (reg.) grămadă de 7, 9, 11 sau 13 snopi; o jumătate de claie (alcătuită din 4 cârste.)