cârmoji vt [At: SĂGHINESCU, V. / Pzi: ~jesc / E: cârmoajă] (D. firimituri, mămăligă etc.) A face cocoloașe.

cârmoajă sf [At: PSALT. 314/14 / V: carmojie, căr~, ~moj sn, ~muj sn, com~ / Pl: ~je, ~oji / E: ctm vsl керм с + coajă] 1 (Reg) Rest alimentar. 2 (Reg) Firimitură. 3 (Înv; îf ~muj) Jertfa. 4 (Înv; îf ~muj) Dar². 5 (Înv; îf cârmuj) Pomană.

cârmoj sn vz cârmoajă

cârmuj sn vz cârmoajă

CÎRMOAJĂ (pl. -oji) sf. Mold. Maram. Coajă de pîine sau de mămăligă uscată: copiii ar mînca și ei aceste cîrmoji (SB.) [comp. vsl. krŭma].

CÎRMOAJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.

CÎRMOAJĂ, cîrmoji, s. f. (Reg.) Resturi, firimituri (de mîncare). ♦ Coajă de pîine sau de mămăligă uscată. – Comp. coajă.

cîrmój m. și cîrmoájă f., pl. ójĭ și (Buc.) oaje (din germ. kirch-messe, prescurtat în kirmesz, „hram, sărbătoare populară, ospăț, tîrg, dar”, s’a făcut sorabicu kermus și kermuša, ceh. slovac karmaš, pol. kiermasz, kiermaz, hram, ospăț; rus. alb. kermáš, [de unde litv. kermoszus], rom. cîrmuj, -oj și -oajă, poate infl. de rus. kormëž, hrănire, orĭ krómočka, darab, halcă, cîrmoj [Dac. 3, 701, și Bern. 1, 501]. V. kermesă). Vechĭ (Ps.S. -új, pl. ujure). Jertfă, prinos, pomană, dar. Azĭ. Trans. Mold. Iron. Codru (darab, halcă) de pîne, resturĭ de la pomenĭ, de la ospețe: caliciĭ umblă după cîrmojĭ. Munt. Colacĭ orĭ covrigĭ proștĭ ferțĭ orĭ copțĭ. – Și cîrmojie (Munt. est): Tărtăcuță roșie plină de cîrmojiĭ (Rodia).

cîrmoaje (-oji), s. f. – Colț de pîine. – Var. cîrmoj. Sl. kermuš (slov. karmaš, pol. kiermasz), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Dacor., III, 702; Berneker 501; DAR), datorită pomenilor care se împărțeau. Cf. Vasmer, I, 561.

cârmoajă s.f. (reg.) resturi, fărâmituri, coji de pâine uscată sau de mămăligă.

cârmoajă, cârmoaje, s.f. (reg.) 1. Bucată de pâine sau de colac. 2. Coajă de pâine uscată: „Mi-oi purta cârmoajele / Tocmai ca țigăncile” (Papahagi, 1925: 253). 3. Bucăți de mămăligă: „Și-ntr-o straiță de pânză / Strângeai cârmoji și brânză” (Antologie, 1980: 157). – Din sl. kermuš, din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Berneker, DA, după DER), datorită pomenilor care se împărțeau; contam. vsl. kermuš + coajă (MDA).

cârmoajă, cârmoaje, s.f. – (reg.) 1. Bucată de pâine sau de colac (Antologie, 1980). 2. Coajă de pâine uscată (Papahagi, 1925): „Mi-oi purta cârmoajele / Tocmai ca țigăncile” (Papahagi, 1925: 253; Giulești). 3. Bucăți de mămăligă (Grad, 2000): „Și-ntr-o staiță de pânză / Strângeai cârmoji și brânză” (Antologie, 1980: 157; Făurești). – Din sl. kermuš (slov. karmaš), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Berneker, DA, cf. DER), datorită pomenilor care se împărțeau; contam. vsl. kermuš + coajă (MDA).

cârmoaje, cârmoji, s.f. – 1. Bucată de pâine sau de colac (Antologie 1980). 2. Coajă de pâine uscată (Papahagi 1925). 3. Bucăți de mămăligă (Grad 2000): „Și-ntr-o staiță de pânză / Strângeai cârmoji și brânză” (Antologie 1980: 157; Făurești). – Din sl. kermuš (slov. karmaš), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu cf. DER), datorită pomenilor care se împărțeau.