3 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cârmoji vt [At: SĂGHINESCU, V. / Pzi: ~jésc / E: cârmoajă] (D. firimituri, mămăligă etc.) A face cocoloașe.

cârmoa sf [At: PSALT. 314/14 / V: carmojie, căr~, ~moj sn, ~muj sn, com~ / Pl: ~je, ~oji / E: ctm vsl керм с + coajă] 1 (Reg) Rest alimentar. 2 (Reg) Firimitură. 3 (Înv; îf ~muj) Jertfa. 4 (Înv; îf ~muj) Dar2. 5 (Înv; îf cârmuj) Pomană.

CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.

CÂRMOÁJĂ, cârmoji, s. f. (Reg.) Resturi, firimituri (de mâncare). ♦ Coajă de pâine sau de mămăligă uscată. – Comp. coajă.

cîrmój m. și cîrmoájă f., pl. ójĭ și (Buc.) oaje (din germ. kirch-messe, prescurtat în kirmesz, „hram, sărbătoare populară, ospăț, tîrg, dar”, s’a făcut sorabicu kermus și kermuša, ceh. slovac karmaš, pol. kiermasz, kiermaz, hram, ospăț; rus. alb. kermáš, [de unde litv. kermoszus], rom. cîrmuj, -oj și -oajă, poate infl. de rus. kormëž, hrănire, orĭ krómočka, darab, halcă, cîrmoj [Dac. 3, 701, și Bern. 1, 501]. V. kermesă). Vechĭ (Ps.S. -új, pl. ujure). Jertfă, prinos, pomană, dar. Azĭ. Trans. Mold. Iron. Codru (darab, halcă) de pîne, resturĭ de la pomenĭ, de la ospețe: caliciĭ umblă după cîrmojĭ. Munt. Colacĭ orĭ covrigĭ proștĭ ferțĭ orĭ copțĭ. – Și cîrmojie (Munt. est): Tărtăcuță roșie plină de cîrmojiĭ (Rodia).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cîrmoáje (-óji), s. f. – Colț de pîine. – Var. cîrmoj. Sl. kermuš (slov. karmaš, pol. kiermasz), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Dacor., III, 702; Berneker 501; DAR), datorită pomenilor care se împărțeau. Cf. Vasmer, I, 561.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cârmoájă s.f. (reg.) resturi, fărâmituri, coji de pâine uscată sau de mămăligă.

cârmoájă, cârmoaje, s.f. – (reg.) 1. Bucată de pâine sau de colac (Antologie, 1980). 2. Coajă de pâine uscată (Papahagi, 1925): „Mi-oi purta cârmoajele / Tocmai ca țigăncile” (Papahagi, 1925: 253; Giulești). 3. Bucăți de mămăligă (Grad, 2000): „Și-ntr-o staiță de pânză / Strângeai cârmoji și brânză” (Antologie, 1980: 157; Făurești). – Din sl. kermuš (slov. karmaš), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Berneker, DA, cf. DER), datorită pomenilor care se împărțeau; contam. vsl. kermuš + coajă (MDA).

cârmoáje, cârmoji, s.f. – 1. Bucată de pâine sau de colac (Antologie 1980). 2. Coajă de pâine uscată (Papahagi 1925). 3. Bucăți de mămăligă (Grad 2000): „Și-ntr-o staiță de pânză / Strângeai cârmoji și brânză” (Antologie 1980: 157; Făurești). – Din sl. kermuš (slov. karmaš), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu cf. DER), datorită pomenilor care se împărțeau.

Intrare: cârmoji
cârmoji
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cârmoajă
cârmoajă substantiv feminin
substantiv feminin (F59)
Surse flexiune: DLRM
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârmoa
  • cârmoaja
plural
  • cârmoji
  • cârmojile
genitiv-dativ singular
  • cârmoji
  • cârmojii
plural
  • cârmoji
  • cârmojilor
vocativ singular
plural
Intrare: cârmoaje
cârmoaje substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârmoaje
  • cârmoajea
plural
  • cârmoji
  • cârmojile
genitiv-dativ singular
  • cârmoji
  • cârmojii
plural
  • cârmoji
  • cârmojilor
vocativ singular
plural

cârmoajă

  • 1. regional mai ales la plural Resturi, firimituri (de mâncare).
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Coajă de pâine, de mămăligă, de mălai, uscată.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
        surse: DLRLC

etimologie: